www.sabian.ro ofera consultanta vamala in ceea ce priveste inregistrarea operatorilor economici in sistemul centralizat AEO.
Societatile certificate AEO (Operator Economic Autorizat) au posibilitatea sa declare marfurile centralizat, respectiv la un singur birou vamal, chiar daca fizic le prezinta la un birou vamal diferit din tara. Procedura are déjà rexultate prin optimizarea costurilor si simplificarea procedurilor vamale.
Începând cu data de 1 ianuarie 2008, statele membre pot acorda la cerere, statutul de operator economic autorizat (AEO) oricărui operator economic stabilit în Comunitate şi care îndeplineşte criterii determinate la nivel comunitar privind sistemele de control, standardele practice de competenta sau clarificarile profesionale, solvabilitatea financiară şi antecedentele în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor vamale.
Obţinerea statutului de AEO nu constituie o obligaţie impusă operatorilor economici; dimpotrivă, decizia de a solicita sau nu acest statut le aparţine, iar alegerea se face în funcţie de situaţia lor specifică. De asemenea, operatorii economici autorizaţi nu sunt obligaţi să ceară ca partenerii lor de afaceri să obţină, la rândul lor, statutul de AEO.
Dispoziţiile legale privind procedura de autorizare AEO sunt REGULAMENTUL (U.E) NR.952/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentul Delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii, Regulamentul (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentul Delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei şi Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1486/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat.
Conform articolului 38 din Regulamentul 952/2013 există două tipuri de autorizatii AEO:
- AEOC – simplificări vamale;
- AEOS – securitate şi siguranţă;
Ambele tipuri de autorizaţii pot fi deţinute în acelaşi timp, prin eliberarea unei autorizaţii combinate.
Principalele avantaje de care beneficiază titularii autorizaţiilor AEO sunt în funcţie de tipul de autorizaţie:
- Facilitarea accesului la simplificările vamale;
Accesul la simplificările vamale se face în conformitate cu reglementările vamale în vigoare, fără a fi condiţionat de obţinerea statutului AEO. Cu toate acestea, în cazul în care persoana care solicită o simplificare este titularul unei autorizaţii AEOC, autoritatea vamală nu va reexamina acele condiţii care au fost deja verificate la acordarea statutului de AEO.
- Reducerea numărului de controale fizice şi documentare;
- Tratament prioritar al transporturilor în cazul în care sunt selectate pentru control;
- Posibilitatea de a alege amplasamentul pentru efectuarea controalelor;
AEO pot solicita redirecţionarea controlului vamal cerut către un alt amplasament, unde fie va dura cel mai scurt timp, fie va antrena cele mai mici costuri pentru AEO. Cu toate acestea, decizia respectivă se află sub rezerva acordului autorităţii vamale în cauză.
- Posibilitatea de a fi notificat prealabil;
- Reducerea setului de date care trebuiesc incluse în declaraţiile sumare.
Aceste ultime două beneficii sunt aplicabile începând cu 1 iulie 2009 deţinătorilor de autorizatii AEOS.
Orice operator economic care îndeplineşte criteriile şi dobândeşte statutul de AEO poate beneficia de avantaje care nu sunt direct legate de aspectele vamale ale activităţii sale profesionale.
Investiţiile efectuate de operatori pentru îmbunătăţirea standardelor lor de securitate şi siguranţă pot produce efecte pozitive semnificative în următoarele domenii: vizibilitate şi trasabilitate, siguranţa personalului, elaborarea de standarde, selectarea furnizorilor şi investiţii, siguranţa transporturilor şi a mijloacelor de transport, sensibilizare şi competenţe privind infrastructura de organizare, colaborarea dintre participanţii la lanţul de aprovizionare, investiţii în tehnologie proactivă şi respectarea voluntară a normelor de securitate.
Dintre exemplele de avantaje indirecte care ar putea rezulta din aceste efecte pozitive, enumerăm următoarele:
- reducerea furturilor şi a pierderilor;
- mai puţine întârzieri în transporturi;
- un sistem de planificare îmbunătăţit;
- sporirea fidelităţii clienţilor;
- creşterea gradului de angajament al personalului;
- reducerea numărului de incidente de securitate şi siguranţă;
- reducerea costurilor controalelor pentru furnizori şi consolidarea cooperării;
- reducerea criminalităţii şi a actelor de vandalism;
- prevenirea problemelor datorită recunoaşterii angajaţilor;
- îmbunătăţirea securităţii şi a comunicării dintre partenerii implicaţi în lanţul logistic.
Autorizatiile AEO sunt eliberate către solicitant şi nu către clienţii acestuia. În consecinţă, de avantajele care decurg din statutul de AEO pot beneficia numai operatorii economici autorizaţi.
Exemple privind modalităţile prin care un AEO ar putea să consolideze securitatea lanţului său logistic:
- lanţul logistic poate fi considerat complet securizat dacă AEO este răspunzător pentru întregul lanţ logistic (de exemplu, dacă AEO este în acelaşi timp şi exportator, şi transportator);
- AEO colaborează cu alţi AEO sau cu agenţi economici care îndeplinesc cerinţe echivalente;
- AEO încheie cu partenerii săi de afaceri acorduri contractuale privind securitatea;
- subcontractanţii (de exemplu, transportatorii) la serviciile cărora recurge AEO sunt selectaţi pe baza respectării anumitor norme de securitate;
- containerelor li se aplică „sigilii de înaltă securitate” care respectă standardul ISO-PAS 17712;
- containerele sunt controlate în spaţiile subcontractantului, la terminalul de livrare şi în spaţiile destinatarului, pentru a verifica dacă au fost sigilate corespunzător;
- înainte de încheierea oricăror acorduri contractuale, se ţine seama de informaţiile generale primite din partea organismelor responsabile cu înregistrarea societăţilor (acolo unde acest lucru este posibil) şi a produselor partenerului (mărfuri cu factor ridicat de risc şi mărfuri sensibile etc.);
- se utilizează instalaţii care sunt reglementate de certificate internaţionale sau europene privind conformitatea cu criteriile de securitate (de exemplu, codul ISPS şi standardele pentru operatorii abilitaţi);
Pentru operatorii economici stabiliţi în România, autorizatiile de operator economic autorizat pot fi obţinute, la cerere, de la Direcţia Generală a Vămilor de oricare dintre operatorii economici, implicaţi în lanţul logistic internaţional, cum ar fi: producătorii, exportatorii, expeditorii de mărfuri, deţinătorii de antrepozit vamal, reprezentanţii vamali, transportatorii, sau importatorii.
În vederea asigurării transparenţei procedurii de evaluare a criteriilor AEO, au fost introduse prin OPANAF nr.1486/ 29.04.2016, urmatoarele elemente de noutate:
- chestionarul de autoevaluareşi instrucţiunile de completare. Acestea au rolul de a ajuta operatorul economic să îşi evalueze nivelul de conformitate înainte de a solicita eliberarea unei autorizaţii AEO. Operatorii economici sunt încurajaţi să contacteze autoritatea vamală în cazul în care au nevoie de clarificări suplimentare privind completarea chestionarului;
- lista de verificare(anexa 1), planul de audit (anexa 2), modelul raportului de audit (anexa 3) si registru de evidenta a autorizatiilor AEO (anexa 4)
Detalii complete privind inregistarea in AEO o gasiti pe : http://siiv-public.customs.ro:9001/forms/frmservlet?config=siiv_public