In Romania intra produse din toata lumea mai mult sau mai putin conforme. Cea mai eficientă metodă de a preveni introducerea pe piață a produselor importate periculoase sau neconforme este efectuarea unor controale adecvate înainte ca aceste produse să fie puse în liberă circulație.
Orice produs care intra pe teritoriul comunitar dintr-o tara noncomunitara nu este pus in libera circulatie decat daca produsele au obtinul liberul de vama in baza depunerii declaratiei vamale de import la Biroul sau Punctul vamal unde acestea sunt prezentate . Pe langa factura, packing list sau alte documente specifice , importatorul este obligat de a depune si o Declaratie de Conformitate. Acesta declaratie sau Certificat sunt eliberate de catre producatorul produsului/produselor si au la baza elemente privind detalii în domeniul siguranței și conformității produselor.
Pentru a facilita aplicarea Regulamentului (CE) nr. 765/2008, Conform articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 765/20081, cadrul UE, pentru supravegherea pieței Regulamentul asigură un „…nivel ridicat de protecție a intereselor publice precum sănătatea și siguranța în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, protecția mediului și securitatea”.
Acest obiectiv trebuie să fie îndeplinit de toate produsele disponibile pe piața UE, indiferent dacă acestea sunt produse în UE sau într-o țară terță. Astfel, regulamentul oferă, de asemenea, un cadru pentru controalele privind produsele provenite din țările terțe. Aceasta necesită implicarea autorităților vamale, singurele care au o imagine generală a fluxurilor comerciale la frontiera externă a UE. Pe lângă aceasta, este nevoie de o aplicare uniformă a dispozițiilor UE privind controlul siguranței și conformității. Aceasta se poate realiza prin intermediul unei cooperări sistematice între autoritățile de supraveghere a pieței (ASP-uri) și autoritățile vamale. Se va asigura astfel un nivel egal de protecție a cetățenilor UE, în condițiile în care mărfurile, odată puse în liberă circulație, pot circula nerestricționat în interiorul pieței unice.
Comisia europeana a coordonat elaborarea prezentelor Regulamente, reprezentanții statelor membre contribuind cu experiențele în materie de proceduri de control vamal și organizare a cooperării administrative între autoritățile vamale și ASP-uri. Regulamentul UE este un instrument ce permite autorităților vamale și ASP-urilor să își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile în ceea ce privește protecția a peste 500 milioane de cetățeni.
Pentru toti cetatenii europeni si nu numai Cabinetul de consultanta vamala va ofera scurte definitii pentru a cunoste drepturile atunci cand achizitionati un bun :
Definiții relevante
În sensul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 sunt utilizați anumiți termeni specifici definiți si în Codul vamal comunitar, precum:
1. controale vamale: acțiuni specifice îndeplinite de autoritățile vamale în scopul asigurării respectării reglementărilor vamale și a altor acte legislative aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală, precum Regulamentul (CE) nr. 756/2008.
2. acordarea liberului de vamă: acțiunea prin care autoritățile vamale pun mărfurile la dispoziție în scopurile prevăzute de regimul vamal sub care au fost plasate.
3. punerea în liberă circulație a mărfurilor: procedură vamală prin care mărfurile necomunitare primesc statutul vamal de mărfuri comunitare și care permite introducerea acestora pe piața unică. Aceasta atrage după sine aplicarea măsurilor de politică comercială, încheierea celorlalte formalități prevăzute cu privire la importul mărfurilor și la aplicarea drepturilor legal datorate.
4. mărfuri necomunitare plasate sub un regim vamal altul decât punerea în liberă circulație: aceste proceduri sunt tranzitul, antrepozitarea vamală, perfecționarea activă, transformarea sub control vamal sau admiterea temporară.
5. introducerea pe piata : înseamnă punerea la dispoziție pentru prima oară a unui produs pe piața comunitară.
6. punere la dispoziție pe piață: înseamnă furnizarea unui produs pentru distribuție, consum sau utilizare pe piața comunitară în cursul unei activități comerciale, în schimbul unei plăți sau gratuit;
7. producător: înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs sau pentru care se proiectează sau se fabrică un astfel de produs și care comercializează acest produs sub numele sau marca sa;
8. reprezentant autorizat: înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în interiorul Comunității care a primit un mandat scris din partea unui producător pentru a acționa în numele acestuia pentru sarcini specifice în ceea ce privește obligațiile acestuia din urmă.
9. importator: înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în interiorul Comunității care introduce pe piața comunitară un produs dintr-o țară terță;
10. supraveghere a pieței: înseamnă activitățile desfășurate și măsurile luate de autoritățile publice pentru a asigura că produsele sunt conforme cerințelor stabilite în legislația comunitară de armonizare corespunzătoare sau că nu pun în pericol sănătatea, siguranța sau alte aspecte referitoare la protecția intereselor publice
11. autoritatea de supraveghere a pieței: înseamnă o autoritate a unui stat membru responsabilă cu supravegherea pieței pe teritoriul acestuia
12. marcaj CE : înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că produsul este în conformitate cu cerințele aplicabile stabilite în legislația comunitară de armonizare care prevede aplicarea sa pe produs
13. legislație comunitară de armonizare: înseamnă orice legislație comunitară care armonizează condițiile de comercializare a produselor .
14. „standard armonizat” înseamnă un standard adoptat de unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice și al normelor referitoare la serviciile societății informaționale, în baza unei cereri din partea Comisiei, în conformitate cu articolul 6 din respectiva directivă.
Vă rugăm să rețineți că termenul „punere la dispoziție pe piață” are un înțeles diferit față de conceptul de „introducere pe piață”. Un produs nu este considerat introdus pe piață dacă nu i s-a acordat (încă) aprobarea pentru liberă circulație din partea autorităților vamale, a fost plasat sub alt regim vamal (de exemplu, tranzit, depozitare sau import temporar) sau se află într-o zonă liberă.
Codului Vamal Comunitar precum si in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerintelor de acreditare și de supraveghere a pietei în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, autoritatea vamalã are, în principal, urmãtoarele atributii:
„Articolul 27
Controale privind produsele care intră pe piața comunitară
(1) Autoritățile statelor membre responsabile cu controlul produselor care intră pe piața comunitară dețin competențele și resursele necesare pentru îndeplinirea adecvată a sarcinilor lor. Acestea efectuează verificările adecvate ale caracteristicilor produselor la o scară adecvată, în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1), înainte ca aceste produse să fie puse în liberă circulație.
(2) În cazul în care într-un stat membru există mai multe autorități responsabile cu supravegherea pieței sau cu controalele la frontierele externe, autoritățile în cauză cooperează între ele, inclusiv punându-și reciproc la dispoziție informațiile ce țin de atribuțiile lor și în alt mod, după caz.
(3) Autoritățile responsabile cu controalele la frontierele externe suspendă punerea în liberă circulație pe piața comunitară a unui anumit produs atunci când efectuează oricare dintre următoarele constatări în realizarea verificărilor menționate la alineatul (1):
(a) produsul prezintă caracteristici care, în condițiile unei instalări, întrețineri și folosiri corespunzătoare, indică posibilitatea existenței unui risc grav în ceea ce privește sănătatea, siguranța, mediul sau orice alt interes public menționat la articolul 1;
(b) produsul nu este însoțit de documentația scrisă sau electronică cerută de legislația comunitară de armonizare relevantă sau nu este marcat în conformitate cu legislația în cauză;
(c) marcajul CE a fost aplicat pe produs în mod fals sau înșelător.
Autoritățile responsabile cu controalele la frontierele externe informează imediat autoritățile de supraveghere a pieței în cazul unei astfel de suspendări.
(4) În cazul produselor perisabile, autoritățile responsabile cu controalele la frontierele externe caută, în măsura posibilităților, să garanteze că niciuna dintre cerințele pe care le-ar putea impune referitor la depozitarea bunurilor sau parcarea vehiculelor folosite pentru transport nu sunt incompatibile cu conservarea acelor produse.
(5) În scopul prezentei secțiuni, articolul 24 se aplică în cazul autorităților responsabile cu controalele la frontierele externe, fără a aduce atingere aplicării legislației comunitare care instituie sisteme de cooperare mai specifice între respectivele autorități.
Articolul 28
Punerea în liberă circulație a produselor
(1) Un produs, a cărui punere în liberă circulație a fost suspendată de către autoritățile responsabile pentru controalele la frontierele externe în conformitate cu articolul 27, este pus în liberă circulație dacă, în decurs de trei zile lucrătoare de la suspendare, autoritățile respective nu au fost informate cu privire la vreo acțiune luată de autoritățile de supraveghere a pieței și cu condiția ca toate celelalte cerințe și formalități legate de punerea în liberă circulație să fie îndeplinite.
(2) Atunci când autoritățile de supraveghere a pieței constată că produsul în cauză nu prezintă un risc grav pentru sănătate și siguranță sau nu poate fi considerat că încalcă legislația comunitară de armonizare, produsul în cauză este pus în liberă circulație, cu condiția ca toate celelalte cerințe și formalități legate de această procedură să fie îndeplinite.”
Dreptul la conformitate se naste odata cu achizitionarea bunului si este valabila pe toata perioada de folosinta a acestuia coroborata cu garantia data de catre producator sau importator .
Consumatorii sunt protejati si de legislatia interna . Astfel pe situl Autoritatii Nationale pentru protectia consumatorilor puteti gasi multiple Ordine, Ordonante de Guvern precum si Legi : http://www.anpc.gov.ro/articol/584/legislatie-generala-1