Informarea CLC Luxemburg privind prevederile noii legi din 14 martie 2017, care transpune Directiva 2014/67 / UE în legislația națională luxemburgheză a detașării lucrătorilor străini în Marele Ducat al Luxemburgului prevede ca o companie cu sediul social în străinătate poate, ca parte a unei prestări de servicii transnaționale, să detașeze lucrători temporar pentru o anumită misiune la o companie situată în Marele Ducat al Luxemburgului.
Dispozițiile Legii se aplică tuturor sectoarelor economice, facand excepție societățile din transportul de marfa maritim.
Legea urmărește îmbunătățirea normelor de aplicare în domeniul detașării. În mod specific, aceasta are ca scop prevenirea abuzurilor legate de detașare și autorizarea unor mijloace de control care să permită o luptă mai eficientă împotriva acestor abuzuri.
Principalele măsuri adoptate sunt:
- responsabilitatea întreprinderii în lanțurile de subcontractare;
introducerea unei platforme electronice pentru obținerea unei insigne sociale; - actualizarea listei documentelor care urmează să fie solicitateîntreprinderii care efectuează detașarea
- consolidarea cooperării administrative la nivel național;
- introducerea unor mecanisme juridice permițând angajaților să depună plângeri sau să deschidă procese;
- introducerea unor sancțiuni administrative;
- aplicarea transfrontalieră a sancțiunilor și amenzilor administrative;
- introducerea posibilității de închidere a unui șantier.
Una dintre principalele inovații este introducerea unei responsabilități pe verticală, care include clientul sau expeditorul și întreprinderile subcontractante. Toate aceste părți sunt supuse unei obligații de informare și unei obligații de raportare la Inspectoratul Muncii și Minelor, denumit în continuare „ITM“.
În caz de încălcare a obligațiilor precizate, trebuie notat că expeditorul sau clientul răspund solidar cu întreprinderea (adică un cocontractant, subcontractorul direct sau indirect sau co-contractantul unui subcontractant) pentru a plăti salariile, indemnizațiile și cheltuielile care trebuie plătite angajaților societății, inclusiv contribuțiile sociale ale acestora.
În mod similar, legea prevede o bază juridică pentru practica administrativă deja implementată care permite companiilor care detașează lucrători în Luxemburg, să realizeze cererea de obținere a insignei sociale pentru angajații lor pe cale electronică. Lista documentelor care urmează să fie prezentate de întreprinderea care detașează a fost extinsă pentru a permite un control eficace, asigurând angajaților detașați plata efectivă a salariilor în raport cu orele efectiv lucrate.
Cooperarea administrativă între autoritățile responsabile cu supravegherea a fost consolidată prin implicarea Departamentului de Imigrare, Departamentului Lucrărilor Publice, Administrației drumurilor și Administrației clădirilor publice în misiunile de control atribuite ITM.
În plus, salariatul detașat poate intenta acum o acțiuni directă în fața instanțelor luxemburgheze, chiar și după plecarea din Luxemburg. De asemenea, are capacitatea de a derula o astfel de acțiune prin intermediul sindicatelor.
Această lege prevede, de asemenea, un sistem de sancțiuni administrative pentru încălcarea prevederilor privind angajații detașați. Astfel, directorul ITM poate, pentru contravenții în domeniu, să aplice întreprinderii în cauză o amendă administrativă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro pe angajat, iar suma maximă nu poate depăși 50.000 de euro.
În ceea ce privește aplicarea transfrontalieră a sancțiunilor și amenzilor administrative, se introduce un nou capitol în Codul Muncii care reglementează recunoașterea și executarea unei cereri din partea unui alt stat membru adresate Marelui Ducat al Luxemburgului cu privire la o sancțiune sau amendă administrativă impusă unui prestator de servicii stabilit în Luxemburg. Același sistem se aplică și în caz invers (adică, cererea făcută de Luxemburg într-un alt stat membru al Uniunii Europene).
ITM are acum posibilitatea de a comanda închiderea unui șantier/loc de muncă, în cazul nerespectării prevederilor legale privind dreptul muncii. Trebuie notat că, anterior, această posibilitate era limitată doar la cazurile de contravenții privind sănătatea și securitatea muncii.
IRU informează că o nouă lege privind detașarea lucrătorilor a intrat recent în vigoare în Luxemburg, prevăzând noi obligații în special pentru operatorii de transport străini, precum pre-înregistrarea, obligația de a avea documente la bordul vehiculului, desemnarea unui reprezentant în Luxemburg. Aparent, numai operațiunile de tranzit sunt excluse.
Declarația de detașare a lucrătorilor în Luxemburg trebuie să fie realizată prin platforma electronică https://guichet.itm.lu/edetach